Călin Popescu Tăriceanu citat ca martor la Brașov

Călin Popescu Tăriceanu citat ca martor la Brașov
aprilie 15 11:08 2016 Printeaza acest articol

Călin Popescu Tăriceanu citat ca martor la Brașov! Călin Popescu Tăriceanu este citat astăzi, ca martor, la Serviciul Teritorial Brașov al Direcției Naționale Anticorupție. Președintele Senatului urmează să fie audiat de procurori în dosarul restituirilor ilegale de proprietăți care au aparținut lui Carol al II-lea. În același dosar sunt inculpati Remus Truică și Paul al României. Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, printr-un comunicat de presă, că a fost invitat și că se va prezenta în fața procurorilor anticorupție din Brașov. A anunțat, în același comunicat, că nu va face declarații nici la intrare și nici la ieșirea de la audieri. Președintele Senatului invocă, în acest sens, reglementările legale privind confidențialitatea anchetei. Călin Popescu Tăriceanu s-a plâns că a fost victima unei scurgeri de informații confidențiale din DNA, de vreme ce presa a aflat ieri, după citarea sa telefonică, de faptul că va fi prezent astăzi, la sediul acestei unități de parchet. Procurorii spun că Paul al României i-a promis lui Remus Truică între 50 și 80 la sută din valoarea bunurilor revendicate în România, pentru ca acesta să folosească o adevărată rețea de influență, pentru a interveni pe lângă funcționari publici cu atribuții în ce privește reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestor bunuri. Printre inculpații în acest dosar sunt și Marius Marcovici, fost angajat al Cancelariei premierului Tăriceanu, dar și consultantul politic israelian Tal Silberstein, care a lucrat inclusiv pentru actualul președinte al Senatului României.

Scrie un comentariu

0 Comentarii

Nu sunt comentarii inca!

Poti fi primul care porneste o conversatie.

Adauga comentariu

Datele tale sunt in siguranta Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. De asemenea, alte date nu vor fi partajate cu terțe persoane.