Donald Trump critică NATO

Donald Trump critică NATO
aprilie 04 14:14 2016 Printeaza acest articol

Donald Trump critică NATO. Vrea ca unii aliați să fie dați afară din organizație. Donald Trump a mai găsit o țintă a criticilor sale: NATO. Magnatul american crede că Statele Unite apără mai mult gratis celelalte state membre, care nu contribuie financiar pe cât ar trebui. Trump ameninţă cu excluderea din NATO a ţărilor care refuză să se implice mai mult, chiar dacă acest lucru ar putea duce la dezintegrarea Alianţei. Dincolo de retorică, Donald Trump spune un adevăr incomod: statete membre NATO se obligă să aloce 2% din PIB pentru apărare, dar doar cinci țări respectă acest angajament. Donald Trump crede că sistemul în care Statele Unite se ocupă de securitatea Europei fără să primească ceva în schimb era bun acum 25 de ani, dar că situaţia nu mai poate continua aşa. Magnatul imobiliar susţine că va tăia contribuţia americană la NATO dacă va ajunge preşedinte.Donald Trump critică NATO

„Multe, multe dintre cele 28 de state membre, cele mai multe dintre ele, nu contribuie pe cât ar trebui. Asta înseamnă că noi îi protejăm şi că primesc protecţie militară şi alte lucruri. Înşală Statele Unite şi vă înşală pe voi, cetăţenii. Nu-mi pasă, nu mai vreau să fac asta! Ori plătesc, inclusiv pentru deficienţele din trecut, ori trebuie să plece. Şi dacă asta destramă NATO, aşa să fie! Avem NATO, dar are 68 de ani, a fost concepută împotriva Uniunii Sovietice, care nu mai există. Rusia este destul de dură şi poate avea un rol aici, dar nu a fost gândită împotriva terorismului. Avem ameninţarea mare a terorismului aşa că ori schimbăm NATO, ori ne gândim la ceva nou!”, a declarat Donald Trump, candidat la nominalizarea republicană pentru Casa Albă.Donald Trump critică NATO

Donald Trump este printre puţinii care crede că Statele Unite ar trebui să întoarcă spatele NATO şi politicii de securitate de după 1945. Dar ideea despre creşterea implicării financiare a statelor europene este împărtășită de mulţi politicieni de la Washington. Chiar şi Barack Obama a criticat Europa pentru faptul că depinde prea mult de banii americani pentru apărare. Statele Unite sunt cel mai mare contribuitor la bugetul NATO, cu o cotă de peste 22 la sută. În plus, fiecare stat membru se obligă să aloce cel puţin 2 la sută din PIB pentru apărare. Dar pe lângă SUA, doar alte patru ţări fac asta: Polonia, Grecia, Marea Britanie şi Estonia. În România, bugetul pentru apărare este în creștere, iar liderii politici au semnat la începutul anului trecut un pact pentru apărare, o înțelegere prin care se obligă ca indiferent ce partid vine la guvernare, începând din 2017 bugetul alocat apărării să fie de 2 la sută din PIB. Decizia a fost lăudată și dată ca exemplu de oficialii americani și din NATO.

Bugete pentru apărare în Europa

România- 2,5 miliarde de dolari
Bulgaria – 599 milioane de dolari
Ungaria- 1 miliard de dolari
Polonia – 10 miliarde de dolari

Ţările cu cea mai mare contribuţie la NATO

SUA – 649 de miliarde de dolari
Marea Britanie – 59 de miliarde de dolari
Franţa – 43 de miliarde de dolari
Germania – 39 de miliarde de dolari
Italia- 18 miliarde de dolari

Scrie un comentariu

0 Comentarii

Nu sunt comentarii inca!

Poti fi primul care porneste o conversatie.

Adauga comentariu

Datele tale sunt in siguranta Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. De asemenea, alte date nu vor fi partajate cu terțe persoane.