Incendiu la un hotel din Predeal

Incendiu la un hotel din Predeal
mai 27 11:51 2016 Printeaza acest articol

Incendiu la un hotel din Predeal! 120 de turişti au fost evacuaţi după izbucnirea unui incendiu într-un hotel din Predeal. Un incendiu puternic a izbucnit, vineri dimineaţa, la un hotel de patru stele din Predeal, 120 de turişti fiind evacuaţi, incendiul pornind dintr-un vestiar de la demisol. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, toţi cei 120 de turişti care se aflau în hotel au fost evacuaţi. ISU a intervenit cu patru echipaje SMURD şi patru autospeciale cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului care a fost lichidat.

„Două turiste au avut nevoie de îngrijiri medicale. Una în vârstă de 68 de ani din Germania, care a fost intoxicată uşor cu fum şi alta din Olanda, în vârstă de 70 de ani, care a suferit un atac de panică. Victimele nu au fost transportate la spital şi sunt în afara oricărui pericol. S-a intervenit prompt şi s-a lichidat incendiul astfel încât focul nu s-a extins la camerele hotelului“, a precizat Sfreja.

Scrie un comentariu

0 Comentarii

Nu sunt comentarii inca!

Poti fi primul care porneste o conversatie.

Adauga comentariu

Datele tale sunt in siguranta Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. De asemenea, alte date nu vor fi partajate cu terțe persoane.