Ioan Gyuri Pascu a plecat să cânte cu îngerii

Ioan Gyuri Pascu a plecat să cânte cu îngerii
septembrie 26 09:17 2016 Printeaza acest articol

Ioan Gyuri Pascu a plecat să cânte cu îngerii

Artistul avea 55 de ani

Ioan Gyuri Pascu, fost mebru al grupului Divertis, cântăreț, compozitor și om de radio, a încetat din viață în această dimineață.

Informația a fost confirmată de oficialii ISU, după ce, la locuița artistului, în jurul orei 5:00, au fost solicitate două echipaje ale instituției. S-a încercat resuscitarea artistului, timp de 45 de minute, dar fără niciun rezultat.

Se pare, conform oficialilor ISU, ar fi fost vorba de un stop cardiac. Decesul a fost confirmat în jurul orei 6:00 de către echipajele ISU aflate la fața locului.

Ioan Gyuri Pascu a plecat să cânte cu îngerii

„Spre ora 6 a fost constatat decesul.Apelul de urgenţă a fost primit în jurul orei 5:00, pentru o persoană inconştientă. Echipajele SMURD s-au deplasat imediat la adresă și au constatat că pacientul era în stop cardio-respirator. Au fost demarate procedurile de resuscitare, conform protocolului. Din nefericire, ele nu au fost urmate de un rezultat favorabil, astfel că decesul a fost constatat în jurul orei 6:00”, a declarat Bogdan Oprița, coordonatorul SMURD.

Ioan Gyuri Pascu avea 55 de ani şi se retrăsese din viaţa artistică din cauza problemelor de sănătate.

Gyuri Pascu, născut pe 31 august 1961, la Agnita, a fost muzician şi actor, membru al grupului de umor Divertis. S-a lansat în cariera muzicală în anul 1982 şi de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care pop, rock, blues, reggae. Pe lângă activitatea de la Divertis, unde a abordat în special satiră politică, a mai jucat în filme de lung metraj precum „O vară de neuitat” – în regia lui Lucian Pintilie şi în „Occident”– regizor Cristian Mungiu. A mai jucat în mai multe piese de teatru, precum „Take, Ianke şi Cadîr”, asigurând şi coloana sonoră pentru unele din ele.

Scrie un comentariu

0 Comentarii

Nu sunt comentarii inca!

Poti fi primul care porneste o conversatie.

Adauga comentariu

Datele tale sunt in siguranta Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. De asemenea, alte date nu vor fi partajate cu terțe persoane.