Legea amnistiei fiscale a intrat în vigoare astăzi

Legea amnistiei fiscale a intrat în vigoare astăzi
iulie 31 08:41 2015 Printeaza acest articol

Legea amnistiei fiscale a intrat în vigoare vineri, astfel că o serie de obligaţii fiscale care au fost stabilite abuziv de Fisc vor fi anulate, precum şi cele provenite din reîncadrarea activităţii independente în activitate dependentă sau din stabilirea de contribuţii de sănătate pentru venituri mici.

Proiectul prevede anularea unor obligaţii fiscale stabilite în mod abuziv de către organele fiscale, fiind legat de reîncadrarea activităţii independente în activitate dependentă, în mod abuziv.

Actul normativ se referă şi la anularea obligaţiilor fiscale ale salariaţiilor care au primit indemnizaţii de delegare, cum ar fi diurnele, pe care organele fiscale le-au considerat salarii.

Totodată, vizează persoanele care au obţinut venituri sub nivelul salariului minim pe economie şi au fost obligate să plătească contribuţii de sănătate la nivelul salariului minim pe economie.

O altă modificare se referă la persoanele fizice autorizate care au depăşit plafonul de venituri şi trebuia să se declare ca plătitor de TVA.

Legea a fost aprobată de Camera Deputaţilor, for decizional, în 24 iunie, şi a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis aproape o lună mai târziu, în 20 iulie.

Citeste articolul complet pe www.mediafax.ro

 

  Categorii:
Scrie un comentariu

0 Comentarii

Nu sunt comentarii inca!

Poti fi primul care porneste o conversatie.

Adauga comentariu

Datele tale sunt in siguranta Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. De asemenea, alte date nu vor fi partajate cu terțe persoane.