„Mad Max: Fury Road”, desemnat cel mai bun film al anului.

„Mad Max: Fury Road”, desemnat cel mai bun film al anului.
decembrie 02 14:22 2015 Printeaza acest articol

„Mad Max: Fury Road”, în regia lui George Miller și interpretat de Charlize Theron și Tom Hardy, a fost ales cel mai bun film al anului de asociația National Board of Review (NBR), a informat instituția new-yorkeză într-un comunicat citat de EFE. Asociația, fondată în 1909 și care reunește cineaști, academicieni și profesioniști din industria filmului, i-a decernat premiul pentru cel mai bun regizor lui Ridley Scott, pentru ‘The Martian’. Protagonistul, Matt Damon, a primit premiul pentru cel mai bun actor, iar Drew Goddard, care semnează scenariul, a primit premiul pentru cel mai bun scenariu adaptat.

"Mad Max: Fury Road", desemnat cel mai bun film al anului.

Pentru premiul pentru cea mai bună actriță a fost desemnată Brie Larson pentru ‘Room’, în timp ce premiile pentru cei mai buni actori în rol secundar au fost decernate lui Sylvester Stallone (‘Creed’) și Jennifer Jason Leigh (‘The Hateful Eight’). Acest film al lui Quentin Tarantino a primit și trofeul pentru cel mai bun scenariu original.

‘Inside Out’ au primit premiul pentru cel mai bun film de animație, în timp ce Abraham Attah și Jacob Tremblay au fost desemnați cei mai buni actori debutanți în ‘Beasts of No Nation’ și respectiv ‘Room’. A fost premiat și documentarul ‘Amy’, despre regretata cântăreață Amy Winehouse, în timp ce ‘The Big Short’ a primit trofeul pentru cea mai bună distribuție.

Trofeele, primele care recompensează filmele de anul acesta, vor fi înmânate la 6 ianuarie. Anul trecut, NBR a ales ‘A Most Violent Year’ drept cel mai bun film al anului, chiar dacă pelicula nu a primit nicio nominalizare la Oscar. În 2013, laureata a fost ‘Her’, care a primit un Oscar pentru cel mai bun scenariu original. Alte câștigătoare la edițiile anterioare ale NBR au fost ‘Zero Dark Thirty’ (2012), ‘Hugo (2011)’, ‘The Social Network’ (2010) și ‘Up in the Air’ (2009).

  Articol "taguit" ca:
  Categorii:
Scrie un comentariu

0 Comentarii

Nu sunt comentarii inca!

Poti fi primul care porneste o conversatie.

Adauga comentariu

Datele tale sunt in siguranta Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. De asemenea, alte date nu vor fi partajate cu terțe persoane.