Nicuşor Constantinescu primește o nouă condamnare

Nicuşor Constantinescu primește o nouă condamnare
iunie 29 11:45 2016 Printeaza acest articol

Nicuşor Constantinescu primește o nouă condamnare

Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Constanța la cinci ani de închisoare cu executare, informează News.ro. Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat pe Nicușor Constantinescu la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă continuată, mărind astfel pedeapsa dispusă de Tribunalul Constanţa, care era de trei ani de închisoare. Magistraţii au decis să deducă din pedeapsă perioada arestului preventiv din 20 mai până în prezent.Nicuşor Constantinescu primește o nouă condamnare

Instanţa a respins ca nefondată o solicitare a lui Constantinescu de repunere a dosarului pe rol. El a fost obligat la plata a 4.000 de lei cheltuieli judiciare, iar Centrul Militar Zonal, parte civilă în dosar, trebuie să plătească 600 de lei cheltuieli judiciare. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă. În toamna anului trecut, Tribunalul Constanţa a dispus o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare pentru Nicușor Constantinescu în dosarul Centrului Militar Zonal. El a fost judecat pentru că în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean a iniţiat două proiecte de hotărâre, adoptate apoi de plen, prin care era evacuat Centrul Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, ambele fiind anulate de instanţă. De asemenea, instanţa a considerat că el nu a asigurat o finanţare corespunzătoare pentru Centrul Militar Zonal în perioada 2009 – 2013. Luni, Nicușor Constantinescu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la şase ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu după ce a refuzat aprobarea construirii unui parc eolian. Decizia nu este însă definitivă.

Scrie un comentariu

0 Comentarii

Nu sunt comentarii inca!

Poti fi primul care porneste o conversatie.

Adauga comentariu

Datele tale sunt in siguranta Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. De asemenea, alte date nu vor fi partajate cu terțe persoane.