Premierul desemnat, Dacian Cioloș, are 10 zile pentru un nou guvern.

Premierul desemnat, Dacian Cioloș, are 10 zile pentru un nou guvern.
noiembrie 11 12:49 2015 Printeaza acest articol

În acest moment situația politică din România este una a tranziției, cel puțin așa arată în aparență. Premierul desemnat, Dacian Cioloș are doar 10 zile pentru a-și prezenta echipa guvernamentală, echipă formată, după spusele sale, de tehnocrați.

La desemnarea noului premier, clasa politică românească a reacționat imediat, o parte salutând decizia președintelui Klaus Johannis, o altă parte marjând în continuare pe dizolvarea Parlamentului, și pe alegeri parlamentare anticipate. Totuși, chiar și cei din urmă au revenit, timid, asupra deciziei lor, declarând că misiunea noului Prim-Ministru nu este una ușoară, chiar dacă mandatul este doar pentru un an de zile.

Printre cei care au făcut astfel de declarații s-a numărat și reprezentată PNL, Alina Gorghiu care a declarat zilele acestea:

„Nu e nevoie să ne dea deloc un răspuns pe moment, vom vedea cum se vor desfășura lucrurile în continuare, dar era firesc să avem această discuție cât se poate de deschisă încă de la început. Vom vedea care vor fi opțiunile în structurarea Cabinetului, în privința priorităților din programul de guvernare, și vom putea face această analiză în foarte scurt timp. Eu am convingerea că, în ciuda faptului că misiunea acestui Cabinet nu este ușoară, Dacian Cioloș se va descurca foarte bine. Cu înțelepciune la selecția miniștrilor, cu atenție la selecția eventualilor secretari de stat, cu atenție mare la proiectele cu care va veni în fața Parlamentului cred că lucrurile pot intra pe un făgaș normal și evident că e o noutate pentru România să aibă un Cabinet tehnocrat.”

Miercuri Premierul desemnat Dacian Cioloș a sosit la sediul Guvernului, după ce în cursul dimineții a avut discuții cu liderii PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga. Marți seară, Dacian Cioloș s-a întâlnit la Palatul Victoria cu premierul interimar Sorin Cîmpeanu, care i-a pus la dispoziție un spațiu pentru a-și desfășura activitatea ca prim-ministru desemnat.

Scrie un comentariu

0 Comentarii

Nu sunt comentarii inca!

Poti fi primul care porneste o conversatie.

Adauga comentariu

Datele tale sunt in siguranta Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. De asemenea, alte date nu vor fi partajate cu terțe persoane.