S-au acordat Premiile Nobel 2015.

S-au acordat Premiile Nobel 2015.
octombrie 05 18:26 2015 Printeaza acest articol

Anul acesta Comitetul Nobel a decis să acorde Premiile Nobel în medicină reprezentanților Irlandei, Japoniei și Chinei.
S-au acordat Premiile Nobel 2015

Din Irlanda, premiantul de anul acesta, este William C. Campbell, și a fost compensat cu Premiul Nobel pentru medicină, pe anul 2015, pentru dezvoltarea unei noi terapii împotriva infecțiilor cauzate de așa-zișii viermi cilindrici.

William C. Campbell s-a născut în 1930, în localitatea Ramelton din Irlanda. După ce a absolvit cursurile Universităţii din Dublin în 1952, a obţinut un doctorat la Universitatea Wisconsin din Statele Unite, în 1957. Din 1957 până în 1990 a colaborat cu Merck Institute for Therapeutic Research, iar, din 1984 până în 1990, a fost cercetător principal şi director al Assay Research and Development. În prezent, cercetătorul irlandez este profesor emerit la Universitatea Drew din Statele Unite.

Reprezentantul Japoniei, prin persoana lui Satoshi Ōmura a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru medicină, pe anul 2015, pentru aceeași terapie împotriva infecțiilor cauzate de viermii cilindrici.

Satoshi Ōmura s-a născut în 1935, în prefectura Yamanashi din Japonia. A obţinut un doctorat în farmacie la Universitatea din Tokyo, în 1968, şi un doctorat în chimie la Universitatea de Ştiinţe din Tokyo, în 1970. A lucrat ca cercetător la Institutul Kitasato, în perioada 1965 – 1971, şi ca profesor la Universitatea Kitasato, în perioada 1975 – 2007. Din 2007, Satoshi Ōmura este profesor emerit la Universitatea Kitasato.

Primii doi premianți ai celebrului Premiu Nobel pentru medicină, au colaborat, și împreună au descoperit un medicament, numit Avermectin, cu ajutorul căruia au reușit să stopeze, să scadă radical efectele unor boli devastatoare, cum ar fi oncocercoza, elefantiazis, și au reușit, cu ajutorul aceluiași medicament, să demonstreze eficacitatea terapiei propuse, și dezvoltate de ei, împotriva unor maladii parazitare.
China a fost reprezentată și recompensată cu Premiul Nobel pentru medicină, în acest an, de Youyou Tu, cercetătoarea care a descoperit, de curând, o nouă terapie împotriva malariei. Terapia și medicamentul, numit Artemisinin, dezvoltate de cercetătoare din China, Youyou Tu, a redus aproape de zero rata mortalității pacienților diagnosticați cu malarie.

Youyou Tu s-a născut în 1930, în China, şi a absolvit cursurile Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Medicale din Beijing în 1955. În perioada 1965 – 1978 a fost profesor-asistent la Academia de Medicină Tradiţională din China, în perioada 1979 – 1984 a fost profesor-ascociat, iar, din 1985, a fost profesor la aceeaşi instituţie. Din anul 2000, Youyou Tu a devenit şef de catedră la Academia de Medicină Tradiţională din China.

Reamintim faptul că decernarea premiilor Nobel, pe anul 2015, vor continua și în zilele următoarea, fiind acordate premii în domenii ca literatură, fizică, chimie, medicină și premiul pentru pace, premiu ce v-a fi decernat pe data de 8 octombrie 2015.

 

Scrie un comentariu

0 Comentarii

Nu sunt comentarii inca!

Poti fi primul care porneste o conversatie.

Adauga comentariu

Datele tale sunt in siguranta Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. De asemenea, alte date nu vor fi partajate cu terțe persoane.