Turcia şi scenariul loviturii de stat

Turcia şi scenariul loviturii de stat
iulie 19 08:26 2016 Printeaza acest articol

Turcia şi scenariul loviturii de stat

Turcia a avut zilele acestea parte de lupte de stradă şi o tentativă de lovitură de stat.

Focuri de armă și explozii au zguduit vineri seara atât Istanbul, cât și Ankara. Un grup disident din armată încerca să preia puterea. Sediul serviciilor de informații și Parlamentul au fost bombardate din aer. La televiziunea de stat s-a citit un comunicat prin care era instaurată legea marțială.Turcia şi scenariul loviturii de stat

Tentativa de puci din Turcia a eșuat în cele din urmă. Forțele loiale președintelui au respins atacul rebelilor,. Liderul turc a apărut la un moment dat la CNN Turk prin videotelefon. Le-a cerut oamenilor să iasă în stradă și să-l sprijine. În jur de 300 de oameni au murit în violențe. Cam o treime sunt persoane implicate în lovitura de stat, restul sunt civili și polițiști.

Comandanții de rang înalt din Turcia ar fi fost trădați și ținuți ostatici. Asta pe timpul desfășurării tentativei de puci. Chiar de către adjuncții și consilierii lor apropiați, relatează cotidianul „Hurriyet”.

„Există o informație referitoare la un atentat, trebuie să mergem”, i-au spus în noaptea de pomină câțiva soldați comandantului Veysel Kösele. Aceştia erau implicați în tentativa de lovitură de stat. Amiralul Kösele a fost dus de soldați pe o fregată. Acolo unde se mai aflau încă 10 comandanți de top, iar nava a plecat din port. Comandantul nu a mai putut fi contactat ulterior.
Complotiștii ar fi avut controlul asupra a șapte vase de la bazele navale Gölcük și Aksaz.

În momentul în care loialiștii au realizat că Veysel Kösele este ținut ostatic, s-a lansat o operațiune de salvare a lui. În paralel, ar fi izbucnit o luptă între el și soldații puciști. Fregata a fost localizată și puciștii și-ar fi cerut iertare comandantului flotei, după ce și-au dat seama că vor fi prinși. Kösele a preluat atunci controlul asupra fregatei și a dus-o la baza din Gölcük, în timp ce complotiștii au reușit să scape cu ajutorul unor bărci.Turcia şi scenariul loviturii de stat

Generalul Abidin Ünal, era la o nuntă când a fost răpit, sub amenințarea armelor, de gărzile și colaboratorii săi apropiați. La nuntă se aflau și alți oficiali cu rang înalt din forțele aeriene. Cinci elicoptere au aterizat în grădina unde se desfășura nunta și au deschis focul, potrivit Hürriyet. Din elicopter au sărit soldați care i-au luat ostatici pe Ünal, Şahver și pe alți comandanți.

„Am primit ordine, trebuie să ne facem datoria”, i-au spus soldații lui Ünal, în timp ce câțiva dintre ei au tras focuri de armă în aer, pentru a-i forța pe oaspeți să iasă afară. O persoană care asista la nuntă a declarat, sub acoperirea anonimatului, că în momentul în care și-au făcut apariția, soldații au spus că este vorba despre un exercițiu.

Alți comandanți care au fost luați ostatici, generalii Salih Ciolak și Ihsan Uyar, fuseseră invitați vineri seara, în jurul orei 21:00, la sediul Statului Major de unul dintre principalii colaboratori ai șefului de Stat Major, Levent Türkkan.Turcia şi scenariul loviturii de stat

În momentul în care au sosit, a izbucnit o altercație între cei doi generali și soldații puciști. Comandanții au fost duși la baza Akinci din Ankara, unde au fost ținuți ostatici. Cei doi generali au fost eliberați abia a doua zi după-amiază. Doi piloți care se alăturaseră rebelilor, aflați la comanda a două avioane F-16, au luat în vizor avionul șefului statului. Și totuși, acesta a putut să-și continue zborul.

Liderul din Turcia se întorcea la Istanbul din vacanța pe care și-o petrecea în stațiunea Marmaris. Complotișii au început să blocheze circulația pe cele două poduri peste Bosfor. Au înercat să preia controlul asupra principalului aeroport al Istanbulului. Şi au trimis tancuri la Parlamentul din Ankara.

„Cel puțin două avioane F-16 au hărțuit avionul lui Erdogan în timp ce se afla în aer, în drum spre Istanbul. Şi-au fixat ţintele pe avionul său şi pe alte două F-16 care îl apărau. Rămâne un mister de ce nu au tras”.

A declarat pentru Reuters un fost ofiţer, la curent cu incidentul. Erdogan a declarat că puciștii au încercat să-l atace în stațiunea Marmaris . Că au bombardat locul în care a stat la scurt timp după ce îl părăsise. „A scăpat ca prin urechile acului”, a confirmat pentru Reuters un oficial.Turcia şi scenariul loviturii de stat

Potrivit CNN Turk, circa 25 de soldați au coborât din elicoptere pe frânghii, pe acoperișul unui hotel din Marmaris, deschizând focul, la câteva minute după ce Erdogan plecase. Se pare că misiunea lor era de a-l captura pe președinte.

La rândul său, premierul Binali Yildîrîm ar fi fost și el o țintă a complotiștilor, la Istanbul, și ar fi scăpat cu mare noroc.

Site-urile care monitorizează mișcările avioanelor au arătat că un Gulfstream IV, un tip de avion privat deținut de guvernul turc, a decolat vineri, la ora 22:40 GMT, de pe aeroportul Dalaman, care se află la o oră și un sfert de mers cu mașina de Marmaris. La un moment dat, a apărut că se rotește la sud de Istanbul, într-un moment în care martori oculari relatau că la aeroport de auzeau focuri de armă. În cele din urmă, a aterizat.

Tabolul aerian al complotului arată că puciștii par să fi avut centrul de comandă la baza aeriană Akinci, la 50 de kilometri nord-vest de Ankara, unde cel puțin 15 piloți ar fi fost la ordinele comandantului rebel.

Șeful forțelor armate, Hulusi Akar, a fost ținut ostatic la această bază în timpul puciului, iar în cele din urmă a fost eliberat. Avioane de la baza Akinci, pilotate de rebeli, au zburat vineri seara la joasă altitudine peste Istanbul și Ankara, în mod repetat. Ferestrele au zdrăngănit puternic și civilii s-au speriat din cauza zgomotului.

Avioane de vânătoare care au decolat de la baza Eskișehir, de la vest de Ankara, au încercat să bombardeze baza Akinci și să-i oprească pe rebeli. Totuși, avioanele pilotate de rebeli au reușit să zboare toată noaptea fiind realimentate în aer de un avion-rezervor.

Avionul de realimentare a fost luat de la baza aeriană Incirlik, din sudul Turciei, care este folosită de armata americană pentru a bombarda Statul Islamic în Siria și Irak. Comandantul bazei de la Incirlik a fost reținut, duminică, fiind acuzat de complicitate. Akin Ozturk, șeful forțelor aeriene ale Turciei până în 2015 și membru în Consiliul Suprem al Armatei, organismul care conduce forțele armate, ar fi unul dintre organizatorii loviturii de stat. El se numără printre miile de soldați care au fost reținuți. A fost fotografiat, duminică, într-un tricou cu dungi, cu cătușe la mâini, la sediul poliției din Ankara. Ozturk urma să anunțe în august că iese la pensie. E născut în 1952.

Un al doilea organizator ar fi Muharrem Kose, fost consilier juridic al șefului de Stat Major. El ar fi un simpatizant al clericului Fethullah Gulen, care trăiește în exil în Statele Unite și pe care Erdogan îl acuză că ar fi în spatele loviturii de stat. Kose a fost demis din funcție în martie, pentru comportament neadecvat, dar nu a fost exclus din armată. Deocamdată nu se știe unde se află.

De mai mult timp, Erdogan și guvernul său îi acuză pe simpatizanții lui Gulen că au creat „un stat paralel”, cu structuri paralele în tribunale, poliție, forțele armate și media, cu scopul de a pune mâna pe putere, o acuzație pe care clericul a negat-o în mod repetat.

Erdogan, cu rădăcinile sale islamiste, a avut întotdeauna o relație dificilă cu armata, care în Turcia are o lungă tradiție de gardian al laicității.

În perioada în care Erdogan era prim-ministru, sute de ofițeri au fost trimiși în închisoare pentru implicare într-un presupus complot. Erdogan s-a folosit de tribunale pentru a reteza aripile forțelor armate. Ulterior, acuzațiile au fost demontate, iar sentințele revocate, dar aceste acțiuni au alimentat resentimentele armatei.

Totuși, organizatorii puciului par să fi supraestimat sprijinul de care se bucurau în rândurile armatei. Cel mai mare handicap pentru ei a fost că se aflau în afara lanțului de comandă și au avut insuficiente resurse la dispoziție. Au fost subechipați pentru a-și atinge obiectivele strategice și clar a fost și un anumit grad de incompetență în comparație cu precedentele lovituri militare din trecut, a explicat un fost diplomat turc citat de Reuters.

În primele ore de la declanșarea puciului din Turcia, emisia postului public de televiziune a fost întreruptă. Apoi puciștii au transmis prin e-mail un comunicat în numele armatei:

„Forțele armate turce au preluat complet controlul asupra administrației țării. Pentru a reinstala ordinea constituțională, democrația. Drepturile omului și libertățile, statul de drept și securitatea generală, care a avut de suferit.

Toate acordurile și angajamentele internaționale rămân valabile. Asigurăm că relațiile bune cu toate țările din lume vor continua”.

În cursul nopții de 15 spre 16 august, puciștii din Turcia au încercat să oprească emisia CNN Turk. Forțând evacurea studioului. Când jurnaliștii au revenit în emisie, prezentatoarea i-a descris pe soldați ca fiind tineri, având teamă în priviri și niciun semn de credință sau determinare.

Din câte se pare, puciștii au lansat prematur operațiunea, pentru că au realizat că sunt monitorizați. Nu erau complet pregătiți. Planurile s-au scurs, ceea ce i-a obligat să lanseze mișcarea mai devreme decât era planificat.

Pe de altă parte, au subestimat capacitatea lui Erdogan de a obține sprijinul mulțumilor. Susținătorii din Istanbul, Ankara au ieșit pe străzi și au înfruntat tancurile și avioanele pucştilor. Un consilier de presă a povestit că rezidenții au început să observe numărul mare de avioane care decolau. Când au văzut că avioanele atacă Parlamentul la Ankara, s-au organizat singuri și au mers la baza aeriană. Ei au încercat să le oprească, a povestit oficialul. Au încercat să blocheze traficul către bază parcându-și vehiculele. Au dat foc la paie, pentru a bloca vizibilitatea avioanelor. Într-un final, au încercat să oprească energia electrică la bază, a mai spus consilierul.

Dacă puciștii ar fi reușit să-l răstoarne de la putere pe Erdogan, Turcia ar fi intrat într-o spirală a conflictelor. Ar fi fost un alt cutremur în Orientul Mijlociu. La cinci ani de la izbucnirea Primăverii Arabe care a antrenat țara vecină, Siria, într-un dureros război civil.

Scrie un comentariu

0 Comentarii

Nu sunt comentarii inca!

Poti fi primul care porneste o conversatie.

Adauga comentariu

Datele tale sunt in siguranta Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. De asemenea, alte date nu vor fi partajate cu terțe persoane.